Episod de realitate

Mă trezesc de dimineață, mă spăl pe dinți pe față, îmi pregătesc cafeaua.. Până aici totul merge în slow motion, ca apoi să mă trezesc grăbită ieșind din casă, să ajung la locul de muncă unde totul pare încărcat și aglomerat.. Task-urile par să nu se mai termine, defapt nici nu se termină în cele 8 ore petrecute la job, așa că am de ales între înțeleapta vorbă „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi” și „Take a day at a time„..
Rămân peste program și termin, nu las pe mâine ce pot face azi, chiar dacă asta îmi ia din timpul personal, dar îmi oferă satisfacția lucrului bine făcut și terminat.



La sfârșitul zilei, obosită, dar mulțumită decid să mai pun puțin peste și fac și o plimbare,la sfârșitul căruia aleg să mă răsfăț, sau să răsplătesc efortul depus azi.. Cum? Cu florile mele preferate, cu prăjitură și un gin pe măsură.

Că îmi cumpăr singură florile de ani de zile, ei bine, nu-mi prea convine 😅, dar nici nu o să aștept vreun prinț care întârzie să mai apară, să mi le ofere. Că folosesc fel și fel de scuze să mănânc dulce, știu, nu e „sănătos”, dar vezi tu, nu am nevoie de vreo ocazie specială să mănânc tort.

Am învățat să nu mai aștept, am învățat că nu am nevoie de ocazie specială, am înțeles că nu am nevoie de nimeni să îmi aducă, să-mi dea, să-mi facă. Am ajuns la concluzia că micile plăceri ale vieții sunt cele care mă fac pe mine să zâmbesc.

Dacă eu nu sunt bine, dacă eu nu reușesc să-mi ofer ce-mi doresc, să mă iubesc și să mă tratez așa cum merit, cu ce drept cer asta de la cei din jurul meu?

Chiar nu poți să aștepți să ți se întâmple lucruri bune dacă tu nu ești bine! Omul dă și atrage ce are în suflet! Sufletul tău e ca o floare, are nevoie de bunătate, iubire, liniște, pace și uneori și „ploaie”, ca să înflorească, să crească și să umple lumea cu mireasmă. Și nu uita, totul lucrează spre binele tău, chiar și atunci când e rău. După ploaie și furtună, mereu vine vreme bună 💟, orice zi oricât de grea și lungă se termină, important e să o petreci cu folos dar și cu plăcere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: