Despre anxietate

M-am gândit mult dacă să scriu despre asta sau nu, nu de alta, dar oameni judecă mai ales ceea ce nu înțeleg. Nici eu nu am înțeles multă vreme, multe cele. 🙃

Pandemia, bat-o vina! Dacă nu ai luat Covid în toată perioada asta, cu siguranță te-ai pricopsit cu altceva. Eu m-am ales cu o boală, pe numele ei FRICA și am avut următoarele simptome: iritabilitate și decizii proaste, ceea ce a dus inevitabil la ANXIETATE.

Cum s-a întâmplat, nici eu nu știu asta, dar dacă ar fi să descriu cumva : a venit furtuna și m-a luat pe sus, în mijlocul furtunii am fost puternică, m-am ținut tare, apoi când furtuna s-a încheiat, m-am prăbușit deodată cu ea.

Ce este anxietatea?
Păi pe înțelesul tuturor aceasta ar fi definită ca „frica de viitor„, o imagine mentală asupra unui viitor negativ pe care îl anticipezi că se poate întâmpla.


De unde vine anxietatea?
1. Este moștenită : frica naturală a organismului nostru, care este de natură animală.
2. Este autoindusă : sau dobândită, datorită mediului în care ne petrecem timpul, sau a unei mentalități care ne-am cultivat-o în timp.

Cu toții o avem, diferă cantitatea care aduce cu sine și situațiile în care ne dăm seama că avem nevoie de ajutor sau nu.

Simptome anxietate :
1.Îngrijorarea excesivă
2.Sentiment de agitație excesivă
3.Dificultate de concentrare
4.Probleme cu somnul
5.Atacuri de panică
6.Evitarea situațiilor sociale
Acestea ar fi câteva din simptomele care au tras un semnal de alarmă în cazul meu.

Am citit, am vorbit și am ajuns la concluzia că este vorba de o anxietate de nivel mediu așa că am ales metode la îndemână cum ar fi meditația, rugăciunea și acceptarea faptului că nu le pot face pe toate și că trebuie să îmi acord timp pentru a înțelege ce și de ce se întâmplă.



Sunt în continuare o persoană colorată și pozitivă, în 90% din timp, dar cred că a venit timpul să-mi asum și acel 10%, mai puțin colorat, să înțeleg de ce și să iau măsuri. Știu, știu, multă lume crede că evitând a vorbi despre probleme, ele nu există, sau cu timpul trece, sau vorba aia, Dumnezeu cu mila. Dar adevărul e că Dumnezeu nu face nimic în locul nostru, el doar ne dă înțelepciunea fie să nu ajungem în astfel de situații, fie să știm cum să le gestionăm.

Care este experiența ta cu anxietatea? M-ar bucura să aflu că nu sunt singura care a ales să vorbească deschis despre asta..🤗

Până una alta, Happy Monday dragi bloggeri, să avem o săptămână cu soare în suflet și nu numai, dacă tot a început vara, după cum ne anunță solstițiul măcar! 🥳

Un gând despre „Despre anxietate

Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: