Cum blogul a devenit cel mai bun prieten 🤗

Cum blogul a devenit cel mai bun prieten 🤗

Azi mi-am scos blogul în oraș! Da da și am făcut-o așa cum trebuie! Cafeluță,mic dejun și poză, ca să am dovada, în caz că mi se plânge că nu petrec suficient timp cu el..

Ce-i drept am simțit și eu la un moment dat că nu îi acord atenția necesară și că apelez la el doar când am nevoie să mă plâng,exact așa, ca la un prieten bun care își oferă umărul și zice : „haide, plânge fată cucuiată”.

Așa că zilele acestea, în izolare fiind, am încercat, m-am ambiționat, maraton am planificat și am scris în fiecare zi. Nu a fost greu, până nu am rămas în pană de idei, dar vorba aia, când nu mai e nimic pe masă, cauți prin sertare și tot găsești ceva 😁
Am reușit cumva să fac săptămâna și uite așa mă aflu în a opta zi de #blogpost. Ce-i drept e posibil să fie mai mult cantitate decât calitate, dar consider că mă aflu pe drumul cel bun. Oricum, dacă nu aș fi avut blogul pe timpul pandemiei, ar fi fost mult mai greu, dar așa.. Cumva a devenit un prieten, un refugiu, o alinare și un fel de meditare. Mă ascultă când am nevoie, mai mult decât oamenii, oamenii nu mai ascultă, are timp și mă așteaptă chiar și atunci când întarzii, oamenii sunt grăbiți și ocupați, mă înțelege când am nevoie, nu comentează și nu-mi răspunde înapoi arogant, oamenii nu înțeleg ce nu știu.

Ohhh și încă ceva, mă duce cu el prin lume 🌏, zilnic pe listă adăugând țări noi în care ajung povestioarele mele, gândurile și ideile, undeva cumva cândva cineva zâmbește împreună cu mine, plânge împreună cu mine sau dă skip și își dă ochii peste cap.. Oricum ar fi, eu știu că mai am de lucrat mult, dar vreau să îl fac mândru și vesel tare și promit să-l mai scot la plimbare 😁

Happy Monday!

Până una alta, propun mai multă socializare. Spune-mi de unde mă citești și cum ți-ai început săptămâna? 🤗

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Un site web WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat: